1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Berlinul vrea canabis legal

Lavinia Pitu11 august 2014

E încă ilegal. Și cu toate acestea rămâne cel mai des consumat drog din capitala Germaniei. Aproape jumătate din persoanele peste 15 ani au încercat cel puțin o dată canabis.

https://p.dw.com/p/1CsXc
Imagine: Getty Images

Și în Germania, și în alte părți, încercările eșuate de-a lungul anilor, de a stopa sau măcar de a reduce consumul de marijuana în rândul tinerilor, au arătat destul de clar: e o cauză pierdută. Nu s-a schimbat nimic, nici în ceea ce privește traficul, nici consumul.

În Berlin, marijuana curge la petreceri aproape la fel de normal ca berea. Conform celor mai recente statistici, 42% din germanii cu vârste între 15 și 64 de ani au fumat cel puțin o dată marijuana. Dar, în timp ce în Olanda sau Danemarca legislatorii au înțeles de ani buni să relaxeze regulile privitoare la droguri ușoare, mulți politicieni germani continuă să se încăpățâneze și să păstreze consumul de marijuana sub incidența legii.

Așa că, pentru a 18-a oară după căderea Zidului Berlinului, consumatorii de „iarbă“ au ieșit pe străzile capitalei, la demonstrația anuală în care își cer dreptul de a fuma canabis fără a fi pedepsiți. E cea mai mare demonstrație de acest gen din Germania, la care au participat și în acest an în jur de 16.000 de oameni.

Poliția închide ochii uneori

Demonstranții au cerut legalizarea cannabisului ca materie primă, pentru consumul în scop terapeutic și ca drog ușor pentru folosul personal. De fapt, în momentul de față, lucrurile se află undeva într-o zonă gri în Germania, în ceea ce privește consumul, având în vedere că deținerea unei cantități mici e tolerată de autorități. Definiția „cantității mici“ diferă însă de la land la land. În Bavaria, maximul la care poliția închide ochii e de 5 grame, pe când în Berlin ajunge la 15 grame de persoană.

De altfel, în Berlin s-ar putea deschide în curând primul coffee shop din Germania, iar cea care luptă pentru această idee vine tocmai de pe scena politică: Monika Hermann, primarul ecologist al cartierului Kreuzberg. “Dacă dorim să ţinem sub control dealerii şi produsele lor, trebuie să controlăm comerţul”, a declarat aceasta, convinsă fiind că vânzarea de marijuana şi haşiş ar diminua contrabanda în parcul Görlitz, cunoscut în capitală drept centru pentru comercializarea drogurilor.

Parada pro-marijuana din Berlin
Parada pro-marijuana din BerlinImagine: Getty Images

O chestiune de timp

Georg Wurth, șeful asociației pro-marijuana Hanf Verband din Berlin, a declarat pentru DW: „E important să scăpăm de dealeri și să creăm o structură în care să se poată cumpăra marijuana legal și fără aditivi“. A participat și el la demonstrație, alături de cei 16.000 de oameni, printre care și membri ai unor partide politice.

Organizatorii se așteptau totuși la un număr și mai mare de susținători, mai ales după ce, în iulie, verdictul unui judecător din Köln a permis câtorva persoane să cultive marijuana acasă în scop terapeutic. Un posibil precedent, au sperat atunci consumatorii. „Cu un guvern conservator, va trece mai mult timp până să ne atingem scopul“, a declarat Wurth. „Dar cred că vom reuși. E numai o chestiune de timp“.