Avocatul Poporului şi imperativul moral al imparţialităţii

Misiunea Avocatului Poporului este foarte dificilă, căci ea presupune să atace actele guvernului care l-a numit. E cazul în care se află deţinătorul acestei demnităţi, Victor Ciorbea. Au fost situaţii în care avocatul poporului fusese numit de adversari şi nu avea nicio reţinere în a pune obstacole acţiunii guvernamentale. Aşadar problema e dublă: cel numit de majoritatea aflată la putere e chemat să-şi păstreze intact spiritul critic, iar cel numit de adversari să-şi modereze înclinaţia critică. Ar fi cu siguranţă mai bine ca oamenii să nu fie supuşi acestor teste, căci prea puţini reuşesc să le treacă. Aşa cum arăta la un moment dat Comisia de la Veneţia ordonanţele de urgenţă ale Guvernului ar putea fi contestate la Curtea Constituţională, la fel ca proiectele de lege, de către membrii Parlamentului. Apetitul pentru ordonanţe ar scădea mult, iar ombudsmanul ar putea să se concentreze pe propria sa vocaţie.

În sfârşit, discuţia e mai complicată, dar, întorcându-ne la situaţia actuală, să observăm că Victor Ciorbea se află în faţa unui test important. Preşedintele, Traian Băsescu, i-a cerut printr-o scrisoare publicată la finele săptămânii trecute să atace la Curtea Constituţională OUG nr. 49, prin care este modificată legea educaţiei. Înainte de toate, să ne amintim cu câtă asprime critica opoziţia guvernul Boc pentru că adopta legea educaţiei “fără dezbatere”, prin asumarea răspunderii. Or, astăzi, opoziţia de atunci recurge la un procedeu şi mai expeditiv, emiţând o ordonanţă de urgenţă. Cel puţin ca formă, Guvernul se află în culpă. Pe de o parte, abuzează de procedeul ordonanţelor, pe de alta, modifică o lege de maximă importanţă politică ocolind orice dezbatere parlamentară. E un abuz evident al puterii executive în dauna legislativului. Puterea stă în mâinile Avocatului Poporului: dacă va trimite ordonanţa la Curte, va avea, cel mai probabil, câştig de cauză.

Există apoi aspectele de conţinut, pe care nu le va judeca nici Avocatul Poporului şi nici Curtea Constituţională. În ultimul timp au fost formulate multe critici pertinente, deşi s-au făcut şi excese. De exemplu, grija pentru cei care nu au reuşit să-şi dea bacalaureatul ascunde sub faţada înduioşătoare a solidarităţii sociale un interes mercantil: universităţile, fără număr, au nevoie de clienţi în morişca lor pseudo-intelectuală. Alte exemple sunt relaxarea criteriilor unei cariere de profesor în ciclul secundar şi a condiţiilor de acces la doctorat, care nu vor face decât să continue procesul degradării standardelor academice.

Dar criticile au fost în exces, căci unele măsuri cum ar fi scăderea normelor didactice sunt binevenite. Iată de ce ar fi nveoie de o dezbatere parlamentară aşezată în care toate aspectele să fie mai bine cântărite.

Acum însă problema principală nu este legată de judecata Curţii Constiţionale şi nici de conţinutul legii, ci de decizia pe care o va lua Avocatul Poporului. Dacă Victor Ciorbea va lua decizia de a ataca OUG nr 49 vom asista la un moment fericit din istoria instituţională a statului.