1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Autogolgheterul Ponta

Petre M. Iancu23 mai 2013

Se poate şifona încă şi mai rău imaginea României? Dar cea a primului ministru care tocmai şi-o îmbunătăţise, hotărându-se să coabiteze? Din păcate se poate, dacă te numeşti Victor Ponta...

https://p.dw.com/p/18cdy
Victor Ponta
Victor PontaImagine: AP

O fi sperat Victor Ponta, după ce a bătut palma cu Traian Băsescu pe tema procurorilor, că, prin numirea în funcţie a lui Tiberiu Niţu (gurile rele l-au rebotezat instantaneu: Tiberiu „Nupu” ) a scăpat de una dintre cele mai purulente bube ale guvernării sale.

Dar trecutul său şi al guvernului îmbogăţit cu penali pe care-l conduce nu doarme. Din acest trecut nu lipsesc de fel flagrantele şi tinichelele. De pildă un mic plagiat pe ici pe acolo prin părţile esenţiale. Or, la iniţiativa noului parchet general, acest delict de plagiat „s-a desfiinţat”, după cum relevă Mircea Vasilescu, în blogul său din Adevărul, nu fără o justificată mândrie naţională, generată de pionieratul românesc în acest domeniu.

Ca atare, plagiatul unui premier, sau mai precis „desfiinţarea” lui de către Parchetul General, în răspăr faţă de verdictul Universităţii Bucureşti şi a bunului simţ se pregăteşte să-şi demareze nebănuita carieră globală. La capătul ei s-ar putea afla un Premiu Nobel pentru pace acordat celui pe nedrept învinuit că a copiat sute de pagini. La acest mare viitor se potriveşte minunat şi un prezent pe măsura marelui trecut. În ambele e remarcabilă frecvenţa călcatului în străchini al lui Victor Ponta.

Astfel, tocmai cel care a reuşit să-şi determine subalternii să schimbe cu totul instituţii întregi spre a proteja „doctoratul” şefului lor şi care cu obstinaţie refuză să îndepărteze cercetaţi penal precum Fenechiu de la conducerea unor ministere şi-a exprimat, din nou, simpatia.

Dar nu pentru greutăţile confruntând justiţia. Nu pentru magistraţii supuşi unor linşaje mediatice. Nu pentru oamenii de rând icnind sub povara sărăciei şi a şomajului, cum i-ar fi şezut bine unui social-democrat la 150 de ani de la apariţia primei organizaţii socialiste din lume. Ci, vai, pentru un mare corupt. Pentru un politician ca Gigi Becali, al cărui extremism n-a fost niciodată nici pedepsit, nici n-a împiedicat PNL-ul să-l adopte şi să-l trimită în parlament pe listele USL şi ale cărui tunuri date statului român, prin care s-a îmbogăţit până peste poate, n-au putut fi sancţionate decât după 16 ani.

Lui Victor Ponta durata enormă, de peste un deceniu şi jumătate, a luptei justiţiei cu un caz de mare corupţie implicând Ministerul Apărării Naţionale nu i-a smuls vreo exclamaţie de compasiune. În schimb, omul care l-a compătimit cot la cot cu Fenechiu şi pe un Adrian Năstase, că doar, vorba ceea, potrivit ministrului PNL-ist al Transporturilor, România ar fi greşit faţă de Adrian Năstase, fiindcă „partidele nu se finanţează doar din bani albi”, iată, a recidivat.

Împreună cu amicul şi colegul său de la conducerea USL, Crin Antonescu, preşedintele Senatului, precum şi cu şeful Camerei Deputaţilor, Zgonea, „întristaţi” şi ei de soarta lui Gigi Becali, Ponta şi-a manifestat afinitatea, afecţiunea şi devotamentul. Nu faţă de România, de problemele unui stat care se luptă din greu cu sărăcia populaţiei sale, cu darea şi luarea de mită ridicate la rang de sistem, ci faţă de un mare corupt.

Ca şi cum Ponta n-ar fi şeful guvernului. Ca şi cum şefii Camerelor Parlamentare şi ai alianţei guvernamentale n-ar fi cei mai înalţi oficiali ai ţării. Ca şi cum nici unul dintre ei n-ar fi jurat cu mâna pe Biblie şi n-ar avea vreo datorie faţă de naţiune şi faţă de statul român. Ca şi cum nici poporul, nici statul n-ar avea dreptul la reprezentare adecvată sau nu s-ar sinchisi de ea. Ca şi cum declaraţiile unor oficiali de asemenea anvergură n-ar exercita presiuni asupra autorităţilor, inclusiv asupra justiţiei, astfel încât să le determine să-i graţieze pe marii corupţi proaspăt condamnaţi. Ca şi cum toate acestea n-ar şifona din greu imaginea externă a ţării, politicienii români îşi exprimă în continuare simpatia pentru inşi condamnaţi pentru delicte penale.

În reacţia la criticile de bun simţ generate de acest comportament aiuritor într-un stat care nu vrea să treacă drept unul mafiot, Victor Ponta a plusat, adăugând derapajului său şi o insultă. Monica Macovei, cea care, pe bună dreptate, a deplâns presiunea plasată de Ponta şi de colegii săi de alianţă asupra magistraţilor, regretând „pregătirea emoţională a graţierii lui Becali” ar fi, chipurile, „dusă cu sorcova”.

Oricât de incredibil ar părea, aşa s-a exprimat, textual, cel care conduce executivul României.

Inutil de subliniat că toate acestea vor înmulţi semnele de întrebare cu privire la datoriile contractate la delincvenţi ca Becali nu doar de indivizi condamnaţi, ca Babiuc, ci, eventual, şi de alţi oficiali.

În fine, odată în plus, se vădeşte că Victor Ponta, care tot încearcă disperat să crească, e un specialist al autogolului. În faţa propriei porţi e prea puţin capabil să ajungă la înălţimea misiunii sale.