Antiamericanism turcesc

La mijloc e ura antioccidentală, ostilitatea faţă de NATO, SUA şi faţă de societăţile deschise de tip apusean manifestate de o parte a populaţiei turceşti.

Unii dintre militarii germani trimişi în Turcia la cererea guvernului de la Ankara, care solicitase alianţei NATO ajutor anti-balistic şi primise un sistem de rachete anti-rachetă de tip Patriot, cu tot cu specialiştii necesari, s-ar putea să fie foarte derutaţi.

Nedumerirea lor e de înţeles. E cu atât mai comprehensibilă perplexitatea lor, cu cât, la urma urmei, înainte ca nişte civili să-i atace, fuseseră chemaţi în ajutor de guvernul ales al acestor civili, misiunea lor fiind să-i apere pe aceşti oameni de tirurile de rachetă ale trupelor dictatorului sirian Assad.

Turcii care i-au agresat şi protestează, practic, din prima zi a prezenţei soldaţilor germani la Iskenderun, împotriva lor şi a staţionării de rachete de tip Patriot în Turcia, fac parte dintr-un grup heteroclit alcătuit din naţionalişti, comunişti şi islamişti.

„Vom lupta până la alungarea din ţară a soldaţilor NATO”, a declarat Cagdas Cengiz, şeful adjunct al unei grupări de extremă dreapta a tineretului turc, după atacurile fizice îndreptate, la 22 ianuarie, contra militarilor germani. „V-am avertizat, dar n-aţi vrut să ne-ascultaţi”, a mai afirmat el.

Oamenii grupării sale, „Uniunea Tineretului Turc”, condusă de Ilker Yücel, îi luaseră prin surprindere pe doi soldaţi germani şi le puseseră saci în cap. Extremiştii făceau astfel aluzie la o acţiune similară a unei unităţi americane după declanşarea campaniei militare din Irak, în 2003, când combatanţii de peste ocean luaseră prizonieri câţiva soldaţi turci, aflaţi în nordul ţării, şi le puseseră de asemenea saci în cap, ca şi cum ar fi fost delincvenţi de drept comun. Extremiştii nu le-au iertat americanilor nici până azi ceea ce au considerat a fi "dezonorarea" militarilor turci.

Forma protestului de la Iskenderun relevă că militarii germani au căzut în zonă în capcana unui antiamericanism virulent şi agresiv. Potrivit experţilor, antiamericanismul e extrem de răspândit în societatea turcă. Ura împotriva Americii a cuprins vaste segmente ale acestei societăţi, a reliefat şi cercetătoarea Füsun Türkmen, politolog la Istanbul.

Într-adevăr, un sondaj privind simpatia europenilor şi ruşilor faţă de americani, efectuat de German Marshall Fund acum câteva luni, relevă că, printre turci, antipatia faţă de americani e cea mai extinsă. America e populară doar în rândul unei treimi a turcilor. Doar 34 la sută au o atitudine cât de cât pozitivă faţă de SUA, doar unul din patru consideră că e bine ca America să deţină un rol conducător în lume.

Cam aceiaşi e şi atitudinea turcilor faţă de alianţa nord-atlantică. Doar 38 la sută cred că Turcia ar avea nevoie de NATO. Spre comparaţie, în SUA şi Europa 58 la sută consideră că pactul defensiv apusean continuă să fie necesar.

Pentru premierul islamist al Turciei, Tayyip Recep Erdogan, toate acestea n-au constituit vreodată o mare problemă. Erdogan se înţelege de minune nu doar cu mai marii regimului fundamentalist islamic iranian, ci şi cu preşedintele SUA, Barack Obama. Raporturile americano-turceşti sunt excelente, incomparabil mai bune decât în trecut.

Dar dacă protestele antioccidentale de tipul celor petrecute la 22 ianuarie vor lua amploare, Erdogan va începe să aibă probleme cu partenerii săi din vest. După incidentul de la Iskenderun, guvernul german a avertizat şi criticat executivul de la Ankara în termeni dintre cei mai duri şi tranşanţi.

Pe moment, mişcarea de protest turcească n-a atins o anvergură deosebită. În plus, oamenii care o alcătuiesc provin de la extremele spectrului politic. Dar nu e exclus ca starea de spirit anti-occidentală să devină subiect şi armă politică în campaniile electorale turceşti din anii 2014 şi 2015 şi să fie utilizată deopotrivă de adversarii lui Erdogan ca şi de forţele guvernamentale.

În ce-l priveşte, ministrul de externe al guvernului islamist de la Ankara, Ahmet Davutoglu, s-a grăbit şi el să promită solemn că, de îndată ce va dispărea pericolul sirian, „armele NATO vor părăsi teritoriul turcesc chiar în aceiaşi zi, ba chiar în acelaşi ceas”. Dacă nu chiar în aceiaşi clipă...