Anti-occidentalismul văzut din România

PDL-ul din România a depus un amendament la proiectul noii platforme politice a PPE care merită un comentariu mai larg.

În partea introductivă se spunea, printre altele, că: „La scara mondială, Occidentul se confruntă cu o concurenţă fără precedent  şi tot mai energică din partea puterilor economice nou apărute. Chiar dacă ideile democratice se răspândesc în anumite părţi ale lumii, în altele au câştigat teren regimuri autoritare deghizate şi o gândire fundamentalistă anti-occidentală”.

Militanţii PDL care au participat la deliberările pe marginea acestui text au propus să se elimine cuvântul 'anti-occidental. Din păcate, nu a aflat nimeni ce au gândit autorii acestei propuneri pentru că, miercuri după-amiază, în momentul dezbaterii sale în plen, militanţii PDL din România nu au intervenit, lăsând amendamentul fără nicio argumentaţie.

Comisia de avizare a PPE recomandase respingerea amendamentului cu argumentul că fundametalismul islamic este îndreptat nu accidental ci programatic împotriva Occidentului şi, prin urmare, referinţa se impune de la sine. Aşadar, în absenţa unei dezbateri, asistenţa a votat împotriva amendamentului românesc. 

PDL ar fi trebuit să argumenteze ce a vrut să spună. Ne putem însă imagina că sosind din partea unor politicieni din sud-estul Europei şi din fostul lagăr comunist, amendamentul exprimă o nevoie puternică de relativizare a Occidentului. Spre deosebire de Ungaria sau Polonia, România se află pe frontiera, pe care un autor influent ca Huntington o statua ca limită naturală dintre Occident şi Orient. În ciuda procesului de integrare, anumite bariere se păstrează nu doar la nivelul imponderabil al culturilor, dar, cu aproximaţie, şi în planul politic al liberei circulaţii. Aşadar, în contextul unei lupte insistente pentru desfiinţarea limitelor Schengen, a scoate cuvântul occidental din vocabularul politic al partidelor europene este, dacă nu justificabil, cel puţin de înţeles.

În aceeaşi logică însă, anti-occidental ar fi în primă instanţă suprimat din documentele politice, pentru ca, ulterior să fie înlocuit, eventual, cu anti-european. Probabil că, în subsidiar, aceasta este lupta: între occidental şi european. Tensiunea dintre occidental şi european se străvede şi în dezbaterile legate de admiterea Turciei în Uniunea Europeană. Cu siguranţă că o Europă incluzând Turcia nu s-ar mai putea raporta cu atâta siguranţă de sine la occidentalism, fiind nevoită să adopte o noţiune diluată şi parţial golită de unele din sensurile sale originare, aceea de europenism.

Se strevăd de pe acum aceste evoluţii posibile în toleranţa cu care PPE, un partid conservator, a acceptat în capitolul său referitor la religie referinţa la islam, respingând totodată un amendament (propus de slovaci) de a recunoaşte creştinismului rolul predominant de tradiţie fondatoare. Se vede aşadar, ca de atâtea ori în istorie, cum noii veniţi exercită asupra vechilor culturi şi civilizaţii o puternică şi uneori irepresibilă presiune relativizantă.

Deocamdată însă termenul de 'occidental' cu derivatele sale 'anti-occidental' şi 'pro-occidental' joacă un rol descriptiv şi formativ foarte puternic. Occidentalismul exprimă nucleul de tradiţii şi valori politice ale unei părţi a Europei, care, prin vocaţia lor universalistă, s-au impus ca model relevant. „Europa” este în schimb o noţiune neclară cu frontiere variabile, este o realitate geografică, politică sau culturală după context şi nu poate fi instituită ca referinţă precisă.

Dar dacă ne întoarcem în România pare ironic ca PDL-ul, care îşi acuză adversarii în mod insistent că sunt anti-occidentali, propun ca termenul să fie eliminat din documentele politice pan-europene.