1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Angela Merkel s-a întâlnit cu şefii FMI, Băncii Mondiale, OMC, OECD şi ILO

Sabine Kinkartz / Ioachim Alexandru31 octombrie 2012

Când şefii celor cinci organizaţii financiare şi economice internaţionale se strâng laolaltă, se poate vorbi despre o concentrare a competenţelor.

https://p.dw.com/p/16a5l
Imagine: Reuters

Când se reunesc la aceeaşi masă secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), Angel Gurria, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), Pascal Lamy, Directorul general al Organizaţiei Internaţionale a Muncii (ILO), Guy Ryder, directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde şi preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, nu poate fi vorba decât de linii directoare ale economiei globale. Faptul că reuniunea a avut loc se datorează guvernului german care, în 2007, când a deţinut preşedinţia prin rotaţie a UE şi a grupului G8, a cerut întâlniri regulate ale şefilor instituţiilor financiare şi economice internaţionale cu şefii guvernelor, din dorinţa unei mai bune sincronizări a cooperării. Tot mai multe probleme nu pot fi rezolvate decât împreună.

În momentul actual îngrijorarea este legată de criza datoriilor suverane din Europa, şomajul ridicat în multe ţări şi conjunctura economică la scară globală. Potrivit unei prognoze a FMI, economia mondială va creşte în 2012 cu doar 3, 3 procente, pentru a sălta în 2013 la 3,6. "Riscurile care ne pândesc sunt evidente", a declarat cancelarul Angela Merkel la capătul întrevederii cu şefii organismelor economice internaţionale. "Creşterea economică nu este pe măsura dorinţelor noastre", a mai adăugat Merkel. Este o constatare fatală, având în vedere că tocmai creşterea este factorul-cheie pentru depăşirea crizei datoriilor din Europa.

Chiar dacă nava pluteşte încă, viteza ei se tot reduce; chiar dacă numărul şomerilor a scăzut în Germania, pentru prima dată a crescut în ultimii doi ani, comparativ cu octombrie 2011. Nu este vorba deci decât de un uşor reviriment cu motivaţie sezonieră. Gigantul comercial german Metro percepe deja o masivă reducere a apetenţei pentru consum în sudul Europei.

Stabilizare călduţă

La reuniunea desfăşurată în sediul Cancelariei Federale din Berlin nu s-a discutat explicit despre situaţia din Grecia. Totuşi, mai ales şefii FMI şi OMC, Christine Lagarde şi Pascal Lamy, au vorbit deschis despre situaţia din Europa în ansamblu. " Deşi s-a reuşit o oarecare stabilizare, creşterea este călduţă şi ezitantă", a spus de pildă Lagarde. În privinţa zonei euro, totul depinde de aplicarea unor reforme ample şi de creşterea competitivităţii, a mai spus şefa FMI. Ea a cerut de asemenea acţiuni coordonate ale băncilor centrale din diversele state membre. Numai aşa pot fi aplicate în accepţiunea ei măsurile decise la nivel politic. Apoi, Lagarde a constatat că nivelul datoriilor se situează în continuare în numeroase ţări industrializate la un nivel "nesustenabil". De aceea, guvernele trebuie să continue asanarea bugetelor "într-un tempo rezonabil".

Şeful OMC, Pascal Lamy, a evidenţiat la rândul său că încrederea în zona euro nu s-a reîntors pe pieţele internaţionale. Potrivit oficialului ar fi rămas o doză de nesiguranţă în privinţa hotărârii cu care şefii de stat şi de guvern îşi propun să rezolve prezenta criză. Sfatul său pentru mai multă creştere în lume este extinderea comerţului liber, fiindcă tocmai comerţul joacă un rol central în vederea stimulării creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă. Aceasta capătă importanţă mai ales în cazul Europei, fiindcă în următorii cinci ani 90 la sută din creştere vor fi generate în afara bătrânului continent. În acest context, "tocmai ţările industrializate ar trebui să se opună tentaţiei de a recurge la măsuri protecţioniste", a avertizat Lamy. "De aceea recomand simplificarea şi armonizarea procedurilor vamale, fiindcă acestea sunt deosebit de costisitoare", a mai spus şeful OMC.

Extinderea comerţului liber este o temă pe placul cancelarului Angela Merkel. "Aceasta ne creează şi o serie de dificultăţi, dar Germania poate aduce în această privinţă o importantă contribuţie", a declarat politiciana creştin-democrată. Ea a dat drept exemplu acordul comercial încheiat cu Coreea de Sud, care pune fabricanţii germani de automobile în faţa unor mari probleme. "În ciuda acestor dificultăţi, trebuie să acceptăm un astfel de acord comercial, fiindcă este mai bine să încurajăm comerţul liber", a spus Merkel.

Jim Yong Kim, şeful Băncii Mondiale, a avertizat faţă de efectele crizei datoriilor din Europa asupra ţărilor în curs de dezvoltare. Ţările emergente au generat, în parte prin reforme dure aplicate în propria ogradă, 60 la sută din creşterea globală în decursul ultimilor patru ani. Cu toate acestea, ţările menţionate nu sunt scutite de riscuri. "Dacă situaţia economică devine mai dificilă, ele pot pierde până la patru la sută din PIB", a avertizat Lamy. Situaţia este îngreunată suplimentar de scumpirea cerealelor în Africa şi Orientul Apropiat, ca urmare a secetei din SUA dar şi din alte regiuni ale lumii.

Lipseşte încrederea în europeni

Pe fundalul problemelor şi riscurilor existente la nivel mondial, europenilor li se cere tot mai insistent să rezolve criza datoriilor. Şefa executivului german a subliniat la capătul întrevederii cu liderii instituţiilor economice şi financiare internaţionale, că se simte obligată să facă faţă acestor cerinţe. "Ar trebui să afirmăm şi mai răspicat încotro se îndreaptă Europa şi să menţionăm domeniile în care cooperăm mai intens. Să comunicăm de asemenea îmbunătăţirile aduse proceselor la care conlucrează cele 27 de state membre, dar în special cele 17 state ale zonei euro", a declarat Merkel în faţa presei. Principala miză este, potrivit lui Merkel, recâştigarea încrederii.