1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Alegerile parlamentare: pro sau anti Băsescu

George Arun6 decembrie 2012

Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie stă sub semnul ameninţării drobului de sare.

https://p.dw.com/p/16wVm
Traian BasescuImagine: reuters

Dacă USL va cîştiga alegerile şi va rămîne la guvernare, va scoate România din Uniunea Europeană, este mesajul transmis cel mai apăsat de liderii şi candidaţii ARD către electorat. De cealaltă parte, liderii şi candidaţii USL transmit electoratului că dacă Victor Ponta nu va fi desemnat de preşedintele Traian Băsescu să formeze guvernul, România se va prăbuşi (probabil într-o criză politică şi implicit economică de proporţii).

Electoratul este chemat aşadar să voteze nu pe baza unor programe de guvernare, ci sub imperiul unor ameninţări grave, şi dintr-o parte şi din cealaltă. Şi cum foarte mulţi români sînt dependenţi de povestea drobului de sare, votanţii USL vor alege, în fapt, calea prin care "să scăpăm" de Traian Băsescu. Sloganul USL "Dreptate pînă la capăt" înseamnă: o nouă suspendare a preşedintelui, a treia, şi un nou referendum de demitere, care de data aceasta nu ar mai da greş.

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut luni o conferinţă de presă în care a criticat USL că îl implică în campania electorală prin materialele promovate, în care alătură persoana preşedintelui de ARD. Cu acel prilej, şeful statului a declarat că nu va permite ca o persoană cu dosar penal să depună jurămîntul de ministru, şi a rugat alegătorii să nu voteze candidaţi cu dosare penale. În replică, Victor Ponta a îndemnat alegătorii "să nu asculte de politicieni, mai ales de genul preşedintelui Băsescu" şi să meargă la vot. Altfel spus, în viziunea lui Ponta, faptul că un candidat cu dosar penal cere votul alegătorilor nu ar trebui să ridice nici măcar un semn de întrebare electoratului din colegiul respectiv.

După cum ştim, la aceste alegeri se prezintă zeci de candidaţi cu dosare penale sau cu procese în curs, precum şi candidaţi incompatibili cu statutul de parlamentar. Presa şi unele organizaţii neguvernamentale le-au prezentat profilul în detaliu, pentru a veni în felul acesta în întîmpinarea alegătorilor.

O mare parte a electoratului nu va ţine însă cont de aceste informaţii. Mai întîi pentru că inamicul public numărul unu pentru votanţii USL este Traian Băsescu. De cealaltă parte, dinspre ARD, pentru că se va merge pe opţiunea "răului mai mic" şi pe europenismul necondiţionat al votanţilor de dreapta. În susţinerea "răului mai mic" pot să-şi găsească loc şi cîţiva candidaţi penali, asta-i situaţia! Apoi, la toate partidele şi alianţele politice, agentul electoral cel mai important este primarul, care va juca în colegiu un rol chiar mai important decît candidatul.

Mulţi români au meteahna de a măsura oameni şi fapte cu o dublă măsură. Sînt sancţionate greşelile şi derapajele lui Traian Băsescu şi ale Guvernului Boc, în vreme ce mineriada politică a USL şi a Guvernului Ponta prin care instituţiile fundamentale ale statului au fost zguduite din temelii este trecută sub tăcere.

Societatea românească este înaintea acestor alegeri la fel de dezbinată ca în 1990. Atunci trăiam clivajul comunist/anticomunist. Acum trăim un altul: pro sau anti Băsescu.

Iar acesta din urmă e întreţinut în mare măsură de politicienii şi afaceriştii care au probleme cu justiţia şi care încearcă să-şi apere libertatea şi averile uriaşe.