1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Al doilea tur al referendumului de demitere

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti11 decembrie 2012

Au existat de-a lungul timpului nenumărate situaţii în care PDL, care deplânge astăzi valul de resentiment popular, ar fi avut ocazia să-şi manifeste inteligenţa, curajul şi responsabilitatea politică.

https://p.dw.com/p/16zoG
Imagine: picture alliance / dpa

Fostul ministru al culturii Teodor Paleologu spunea într-o emisune de televiziune că alegerile au părut să fie turul al doilea al referendumului din vară. El regreta acest lucru, dar observaţia rămâne valabilă indiferent de modul în care este valorizată: votul din 9 decembrie a fost în bună măsură îndreptat împotriva preşedintelui Traian Băsescu.

Mulţi se întreabă care sunt adevăratele cauze ale înfrângerii suferite de ARD şi nu întâmplător cele mai lucide comentarii ”din interior” au aparţinut unui om care nu a mai candidat. Într-un articol din ”Adevărul”, Sever Voinescu pune eşecul în primul rând pe seama lipsei de luciditate şi a incompetenţei politice a liderilor de partid, ca şi pe greşita evaluare a adversarilor. Dar cu toate că explicaţiile sale sunt cele mai demne de a fi luate în seamă, el pare să ocolească, să evite, să treacă sub tăcere o eroare majoră de care se face el însuşi vinovat ca mulţi alţii: susţinerea lipsită de spirit critic a preşedintelui Traian Băsescu şi mai ales punerea partidului într-o stare de dependenţă totală faţă de un singur om. Ori de câte ori cineva lua distanţă sau schiţa măcar un gest critic faţă de preşedinte era rapid dezavuat în aşa fel, încât PDL şi apoi cu atât mai mult ARD au devenit dependente total de acţiunile şi de imaginea publică a preşedintelui.

Impresia tot mai puternică că PDL nu are un centru de reflecţie proprie, că nu are nici inteligenţele, dar mai ales voinţele de a se manifesta nu ostil sau divergent, ci autonom, au dus la situaţia în care listele ARD au fost identificate cu Traian Băsescu. Nu USL este răspunzătoare pentru această suprapunere de imagini, ci în primul rând elita PDL care a admis să renunţe la propriile sale facultăţi critice. PDL a profita enorm de pe urma acţiunii voluntare a preşedintelui (o veritabilă „pleaşcă”), dar şi-a imaginat că nu va plăti niciodată beneficiile obţinute facil. Preşedintele actual, Vasile Blaga, căruia i se cere, pe bună dreptate demisia, a greşit nu pentru că a fost critic faţă de preşedinte, ci, dimpotrivă, pentru că a renunţat la poziţia sa critică şi autonomă, aşa cum o manifestase la Congresul din 2010, deşi nici atunci cu suficientă îndrăzneală. Aşa cum se vede din evaluările critice de până acum nu mai este practic nimeni în PDL capabil să arate în ce constă eroarea strategică majoră a acestui partid, care, din destule motive, a ales să-şi lege destinul integral de o singură persoană.

Urmarea dramatică pentru partid este că alegerile din 2012 au devenit ”turul al doilea pentru referendumul din vară”. Dacă preşedintele Traian Băsescu ar fi fost demis, alegătorii şi-ar fi repartizat probabil altfel simpatiile şi antipatiile şi cu siguranţă că întreaga scenă politică ar fi fost restructurată. Eşecul referendumului a cumulat o mare doză de resentiment care s-a revărsat asupra candidaţilor ARD.

În general, partizanii preşedintelui explică eşecul electoral prin incapacitatea unor mulţimi inculte şi sărace de a accepta raţionalitatea măsurilor de austeritate adoptate în 2010. Aceştia uită însă că PDL ar fi avut multe motive să ia distanţă faţă de preşedinte chiar susţinând o politică de austeritate. Preşedintele promulga în 2008, legea de majoare a salariilor profesorilor în ciuda unor evidenţe macroeconomice, preşedintele încheia după doar câteva luni un acord cu FMI, dar evita să ia măsuri serioase înaintea alegerilor prezidenţiale din 2009, pentru ca anul următor să adopte inevitabil reduceri bugetare mult mai dure, în fine preşedintele a lansat o reformă constituţională cel puţin controversată propunând mărirea propriilor prerogative şi desfiinţarea unei camere a parlamentului. Preşedintele a evitat de asemenea o reformă reală a instituţiilor fundamentale cum ar fi Curtea Constituţională, preferând să le politizeze în folosul său şi să-şi construiască o baricadă împotriva adversarilor. Au fost de-a lungul timpului nenumărate situaţii în care elita PDL care deplânge astăzi valul de resentiment popular ar fi avut ocazia să-şi manifeste inteligenţa, curajul şi responsabilitatea politică. Dar nu a făcut-o sperând, pesemne, să profite, pe mai departe, de ”o pleaşcă”.

Discuţia poate fi continuată şi rafinată cu multe alte dimensiuni ale politicii, incluzând relaţia cu opoziţia, stilul comunicării publice, ca să nu mai vorbim de greşelile strict personale ale preşedintelui Traian Băsescu întâmpinate invariabil cu o stânjenitoare indulgenţă. ”Dreapta”, care îşi contemplă astăzi ruina, a irosit, de fapt, în ultimii ani nenumărate prilejuri de a se remarca şi de a se constitui într-o alternativă politică viabilă şi de încredere.