Votul prin corespondenţă

Românii par să fie ca vechii evrei din Biblie care refuzau recensămintele şi, prin urmare, nimeni nu poate spune cu precizie câţi români sunt şi mai ales unde sunt. În Transilvania administrată de unguri era la fel, dacă e să-i credem pe unii istorici ca David Prodan. Astăzi nu ştim cu precizie câţi cetăţeni se află în ţară şi câţi sunt plecaţi de mai mult timp în străinătate. Dar dacă imprecizia în ţară se resoarbe şi e mai puţin importantă, în străintate se ivesc probleme mari, aşa cum a fost cele de la alegerile prezidenţiale. Cuprinşi de o pasiune politică neprevăzută, românii din diferite ţări ale Europei occidentale s-au dus la vot în număr dublu faţă de acum cinci ani. Existau aceştia şi înainte sau au sosit în străinătate mai recent? Nimeni nu poate spune cu precizie. Faptul că românii se simt acasă în Europa e bine, dar dezordinea aceasta face ca alegerile româneşti să devină din nou vestite, ca ceva imposibil de administrat.

Votul prin corespondenţă a fost privit mereu ca o soluţie pentru cetăţenii români aflaţi la mare distanţă de ţară, dar un alt efect, nu mai puţin important, este că pune ordine în listele electorale. Fie că vorbim de plicul transmis prin poştă, fie că vorbim de internet, votul de la distanţă pretinde o evidenţă exactă a votanţilor. Prin urmare, Ministerului de Externe i-ar reveni o sarcină birocratică esenţială. Ambasadele şi consulatele ar urma să constituie în format electronic un registru al cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate. Cetăţenii români care ar dori să-şi exercite dreptul de vot ar trebui, cu două-trei luni înainte de data scrutinului, să adreseze o cerere misiunii diplomatice româneşti din ţara în care se găsesc pentru a fi înscrişi în registrul alegătorilor.

Am mai scris despre acest subiect, arătând că principalul motiv pentru care nu a fost adoptată în trecut o lege a votului prin corespondenţă a fost aceea că cei vizaţi au evitat să-şi asume sarcina acestei evidenţe. Legile propuse anterior au fost îngropate discret. Acum există riscul să se întâmple la fel. Radu Podgorean, secretar de stat în MAE, declara în decembrie anul trecut, la o dezbatere publică, că statul român nu are „expertiza şi oamenii necesari” adoptării votului prin corespondenţă. S-a creat impresia că reprezentantul Externelor caută motive pentru a stopa încă o dată proiectul : „De exemplu, într-o comunitate de români duşi la muncă în străinătate de către o firmă, care au un fel de staroste, dacă starostele le spune Daţi-le la mine ca le completez eu!, ne asumăm sau nu lucrul ăsta?“ (R. Podgorean citat de Hotnews)

Argumentul e greşit. Dacă românii plecaţi la muncă nu au un domiciliu pe care să-l declare şi nu sunt în situaţia de a purta, pe cont propriu, o corespondenţă cu ambasada sau consulatul, aşa cum sugerează exemplul de mai sus, ei nici nu pot fi înscrişi în registrul alegătorilor. Nu toţi românii din străinătate ar putea vota prin corespondenţă, ci doar aceia care au o situaţie stabilă. Românii duşi la muncă în condiţiile descrise mai sus (în grup şi cu un staroste) nu ar îndeplini, probabil, condiţiile. Asta este, desigur, o problemă, dar pe care nimeni nu pare dispus să o discute deschis.

Întrebarea funcţionarului de la Externe are, poate, un alt tâlc: „îşi asumă statul român o lege care exclude de la exerciţiul votului prin corespondenţă pe românii aflaţi de mai multă vreme în străinătate în situaţii incerte?“ Aceştia ar fi nevoiţi să revină în ţară, dacă vor să voteze.

Astăzi, cei care se opun votului prin corespondenţă sunt timizi, căci s-a creat o presiune publică puternică în favoarea reformei. Dar aceştia strecoară, pe ici pe colo, sămânţa îndoielii sau inventează subit noi obstacole, aparent, greu de trecut. De exemplu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea spunea, deunăzi, ceva ce pare mai mult să frâneze procesul decât să-l stimuleze: ”Votul prin corespondenţă nu se poate face doar pentru diaspora. Votul prin corespondenţă se face pentru un anumit tip de scrutin, pentru toţi cetăţenii României. Asta e o chestie foarte grea, altfel ar fi neconstituţional”. (miercuri, 14 ianuarie 2015)

Într-adevăr, riguros vorbind ar fi neconstituţional, dar de ce ar fi ”o chestie foarte grea” să institui votul prin corespondenţă pentru toată lumea? Şi în Germania, şi în Franţa, şi în SUA este la fel : toţi cetăţenii pot opta în mod liber dacă votează de la distanţă sau la secţia de votare de care aparţin. Preşedintele Camerei Deputaţilor dă impresia că inventează obstacole. Şi mai sunt destui alţii, care pot identificaţi după caracterul contradictoriu al declaraţiilor lor.

Adoptarea votului prin corespondenţă pentru toţi alegătorii, inclusiv pentru cei aflaţi în ţară, ar pretinde în primul rând să se facă ordine în listele electorale. Se pare că la acest lucru s-a referit Valeriu Zgonea. Dar dacă nu se face ordine acum, nu se va mai face niciodată, căci, pe măsură ce trece timpul, dificultăţile sporesc. E cazul ca România să aibă, în sfârşit, curajul şi hărnicia de a aborda ”o chestie foarte grea”. Este un test pentru orice va mai întreprinde. În orice caz, preşedintele, Klaus Iohannis, a promis. Este un test şi pentru el.