7 eurocenţi, o problemă mai importantă decât pare

În ciuda tuturor aparenţelor, Guvernul şi Preşedintele au posibilitatea de a ignora istoria de adversitate şi de a discuta pe tema bugetului. Desigur e important să se găsească o formulă onorabilă pentru ambele părţi, căci altfel orice tentativă e eşuată din start.

Guvernul are de ales: fie ignoră complet obiecţiile preşedintelui, fie caută o formulă prin care să discute subiectul accizei la combustibil. Dacă alege varianta de forţă, riscă să întârzie mult adoptarea noului buget şi să achite costuri politice neprevăzute. Preşedintele nu mai are nimic de pierdut, de aceea ameninţările sale trebuie luate în serios. Dar chiar admiţând că guvernul va învinge în cele din urmă, după o reluare a votului în Parlament şi, eventual după o contestaţie la Curtea Constituţională (am văzut în cazul legii electorale că preşedintele nu are nevoie decât de un pretext cât de mic), victoria sa va fi inevitabil umbrită. Acciza la petrol nu e deloc populară. Preşedintele i-a exagerat importanţa, dar este cert că o nouă taxă nu poate bucura pe nimeni. Acciza de 7 eurocenţi se profilează de pe acum ca o baricadă a opoziţiei, care va fi tot mai mult consolidată cu elemente de împrumut. Preşedintele a spus că banii colectaţi ar ajunge la „baronii” locali. Este evident o afirmaţie „de efect”, fără nicio noimă, dar ea poate pune oamenii pe gânduri şi poate crea o legătură cu legea descentralizării. De la cei 7 eurocenţi se va ajunge într-o clipită la critica „fumăritului” şi a „feudalizării” ţării.

Să remarcăm însă că, dincolo de efectele de scenă, discursul preşedintelui conţine afirmaţii serioase care nu pot fi respinse cu argumentele purtătorului de cuvânt (vezi reacţia neoficială a lui Mirel Palada).

Preşedintele nu a fost deloc elegant, dar dincolo de stratul acesta el a făcut trimitere la o analiză economică acceptată îndeobşte în zona liberală. De exemplu el a arătat că optimismul privitor la creşterea economică din acest an este exagerat, căci dacă se scade agricultura supusă fluctuaţiilor vremii, anul 2013 ar putea sta mai rău decât anul trecut, ceea nu recomandă creşterea cheltuielilor sociale.

Totuşi, din punct de vedere liberal (sau mai exact al afacerilor) nici poziţia preşedintelui nu este cu adevărat satisfăcătoare, căci el a aprobat toate măsurile sociale anunţate de guvern: mărirea salariului minim în etape, creşterea salariilor pentru anumite categorii de profesori şi a subsidiilor pentru medici sau plata salariilor restante ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti. Din perspectiva liberală toate acestea riscă să pună în pericol bruma de creştere economică, înrăutăţind condiţiile generale pentru anul viitor, cu atât mai mult cu cât măsurile sociale afectează direct veniturile companiilor. Or, problema ar consta nu doar în acciza la benzină, ci în direcţia generală a politicii economice de natură să descurejeze investiţiile directe, în dauna fondurilor speculative. Preşedintele a afirmat că acciza ar duce la creşterea inflaţiei, ceea ce nu ar fi neapărat adevărat, dar din motive care nu ar trebui să bucure pe nimeni, căci ele reflectă de fapt (scăderea cererii) o stare de criză.

Preşedintele nu se pliază aşadar pe o argumentaţie consecvent liberală, dar nici nu agrează integral bugetul guvernului USL. Traian Băsescu s-a plasat la mijloc, ceea ce îl face nerelevant pentru dezbaterea pur economică, punând în lumină mai curând componenta strict politică a intervenţiei sale. Dar, aşa cum am arătat, el a ales un aspect care poate fi transformat în baricadă populară şi cu care s-ar putea construi o rezistenţă pe termen lung în lumina alegerilor care vin. E mai puţin important acum dacă preşedintele este sau nu consecvent cu poziţiile sale anterioare, căci „opinia publică” are memorie scurtă. Liderul PNL, Crin Antonescu, dacă doreşte să câştige electoratul lui Traian Băsescu, aşa cum a declarat, nu poate ignora aceste poziţionări ale preşedintelui care vor fi însuşite şi amplificate în cele din urmă de întreaga opoziţie.

Prin urmare dacă alege varianta de forţă, USL riscă o mulţime de lucruri, dar alegând calea dialogului ar avea numai de câştigat. Este una din acele situaţii în care conduita raţională în contextul concurenţei politice ar aduce de fapt un profit societăţii întregi.