1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

23 August 1944, o zi care iscă încă dispute

Horaţiu Pepine22 august 2014

La împlinirea a 70 de ani de la lovitura de stat de la 23 August 1944, care a readus România în tabăra forţelor occidentale, interpretările continuă să fie colorate de sentimentele politice actuale.

https://p.dw.com/p/1CzKr
Regele Mihai
Regele MihaiImagine: AP

23 August rămâne o referinţă sensibilă. Şi nu atât din cauza unor dispute istorico-ideologice (Regele vs Antonescu, naţionalism vs democraţie liberală), cât din pricina modului în care actorii politici principali din ultimii 10 ani s-au raportat la Casa Regală şi la rolul jucat de Regele Mihai.

Preşedintele Traian Băsescu a manifestat o rezervă ostilă faţă de Casa Regală, întreţinând în schimb relaţii apropiate cu Paul Lambrino, care pretinde că este adevăratul moştenitor al tronului. Nu e clar care au fost sursele acestor tensiuni. Cert este, în schimb, că partidele s-au poziţionat la un moment dat în mod paradoxal. Fostul premier Adrian Năstase şi marele rival al lui Traian Băsescu în 2004 se disociase de politica anterioară a partidului său (FSN, PDSR, PSD) şi normalizase relaţia cu Casa Regală, deschizând posibilitatea restituirii proprietăţilor confiscate de comunişti, în timp ce PD, repoziţionat la dreapta, a refuzat să participe la omagierea Regelui.

De aceea, 23 August 1944 continuă să fie un prilej de tensiuni nerezolvate. Foştii militanţi PD, ulterior PDL, au continuat la rândul lor să boicoteze polemic omagiile aduse Regelui în Parlament, în numele unei pretinse consecvenţe republicane. Ruptura a devenit ireparabilă când preşedintele Băsescu a declarat, într-o emisiune televizată, că, în opinia sa, Regele Mihai a fost un trădător şi un om care nu se poate disocia de crimele regimului Antonescu. În acest context, se înţelege că preşedintele şi afinii săi nu mai pot vorbi cum se cuvine despre 23 August 1944 şi nu pot elogia figura Regelui Mihai, care a avut un rol central în schimbarea radicală de orientare politică şi militară de acum 70 de ani. Este iarăşi adevărat că anul trecut preşedintele Băsescu a căutat să revină la o raportare normală faţă de Casa Regală, dar reprezentanţii acesteia i-au refuzat invitaţiile. Am putea spune că era mult prea târziu pentru reparaţii.

Aşadar nu trebuie să ne mirăm că 23 August 1944 rămâne o zi omagiată pe tonuri atât de diferite sau ignorată în diferite chipuri. Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a semnat un comunicat în care se afirmă că ”Regele Mihai I este cu adevărat un erou, fiind singurul şef de stat în viaţă al unei ţări participante la cel de-al Doilea Război Mondial. Doar cine cunoaşte cu adevărat meritele Majestăţii Sale îi poate aprecia astăzi calităţile. Admiraţia şi recunoştinţa românilor faţă de Regele Mihai I reprezintă cea mai frumoasă dovadă a măreţiei actului regal de acum 70 de ani”. În schimb, liderii PDL au ignorat momentul.

Diferenţele politice pot fi sesizate şi la nivelul nuanţelor. Dacă liberalii pun accentul pe rolul Regelui Mihai, alţii, care nu iartă Regelui faptul de a fi acceptat să discute cu guvernul Năstase, preferă să aşeze în prim plan rolul partidelor istorice şi, în principal, al lui Iuliu Maniu. Liderul naţional-ţărăniştilor a avut un rol important în menţinerea legăturilor cu alianţa occidentală şi cu Londra în special, sondând mereu posibilitatea unei schimbări de orientare. Desigur cu toţii spun adevărul, doar accentele sunt uşor diferite. Regretabil este că prea puţini se opun tentaţiei de a interpreta istoria în lumina sentimentelor lor politice actuale.

Un alt aspect ignorat cu tâlc este că în noiembrie 2011 a fost adoptată o lege ”privind declararea zilei de 23 august ca Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului”. Legea, care este un produs al administraţiei Băsescu (ca aplicare a recomandărilor din Raportului privind Analiza Dictaturii Comuniste), este trecută sub tăcere în mod intenţionat de adversarii avizaţi ai preşedintelui. Totuşi cei mai mulţi o ignoră din simplă neştiinţă, căci, asemenea multor ”zile” oficiale instituite recent, noua dată comemorativă nu a reuşit să intre în conştiinţa publicului.

În sfârşit, într-o ţară în care vârstnicii îi întrec numeric pe cei tineri (vezi statisica INS), este de înţeles că 23 August 1944 evocă pe mai departe sărbătoarea naţională a României sovietizate, pe care ar dori-o mai degrabă uitată. Să nu subestimăm forţa memoriei afective.