SLOMR - istoria unei mişcări contestatare

Sigur de sine, şeful partidului şi statului est-german Erich Honecker susţinea într-o cuvîntare, rostită în ianuarie 1989 că sistemul pe care-l reprezenta va continua să existe:

"Zidul va exista şi în 50 sau în 100 de ani, dacă nu vor fi înlăturate cauzele pentru care fusese ridicat, asta în ciuda declaraţiilor belicoase ale domnilor Genscher sau Shulz."

Evenimentele istorice din toamna aceluiaşi an au demontat nu numai prezicerile liderului de partid, ci au dus şi la căderea Zidului din Berlin pe data de 9 noiembrie 1989.

La începutul acelui an totuşi nici grupările de opoziţie sau dizidenţii est-europeni nu şi-au putut imagina că blocul comunist se va destrăma atît de repede.

Glasnostul şi modernizarea socialismului

Liberalizarea dirijată de Mihail Gorbaciov, cunoscută sub denumirea de glasnost şi perestroika, a impulsionat acţiunile opoziţiei din ţările aparţinînd blocului sovietic. Potrivit fostului dizident Adam Michnik din Polonia, norocul opozanţilor din est a fost tocmai faptul că Mihail Gorbaciov a crezut în iluzia că poate moderniza socialismul.

„Astfel, el ne-a ajutat să-l demontăm“, a spus Adam Michnik într-o comunicare prezentată la o conferinţă dedicată evenimentelor din 1989, ce s-a desfăşurat în martie la Berlin.

Primăvara anului 1989 în România

Letargia politică de care era cuprinsă România anilor 1980 a fost spartă în primăvara anului 1989 de aşa numita „Scrisoare a celor 6“, publicată pe data de 10 martie. Semnatarii au cerut reforme şi o liberalizare internă în spiritul politicii iniţiate de Gorbaciov în Uniunea Sovietică. Printre cei 6 foşti înalţi demnitari de partid s-a aflat şi Constantin Pârvulescu, cel care a îndrăznit deja la cel de-al XII-ea Congres al PCR, din noiembrie 1979, să lanseze un virulent atac împotriva lui Nicolae Ceauşescu.

Reacţia lui Ceauşescu a fost promptă şi brutală.

Aparatul de represiune a fost pus în mişcare, suprimînd în următorii ani, prin toate mijloacele, vocile celor care se opuneau public politicii oficiale a partidului.

În 1979 s-a conturat în România o opoziţie organizată. La doi ani după suprimarea mişcării Goma, Ionel Cană, Gheorghe Braşoveanu, Alexandru Nagy şi Nicolae Dascălu au fondat la Bucureşti Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR). Sindicatul care a luat naştere cu aproape doi ani înaintea sindicatului Solidarność din Polonia (fondat în septembrie 1980 la Gdansk) se considera o organizaţie reprezentativă a celor defavorizaţi de sistemul comunist la putere. Crearea unor structuri alternativ-opoziţioniste constituia pentru regimul lui Nicolae Ceauşescu mai mult decît o simplă provocare.

SLOMR la Timişoara

În doar cîteva zile după fondere, în martie 1979, s-au înscris în SLOMR cîteva sute de persoane. Pe date de 4 aprilie 1979 s-a anunţat crearea unei filiale SLOMR la Timişoara. Carl Gibson, cel care a adunat semnăturile aderenţilor, a fost imediat arestat. Într-o carte autobiografică apărută anul trecut în Germania sub titlul “Simfonia libertăţii” [Carl Gibson, Symphonie der Freiheit. Widerstand gegen die Ceauşescu-Diktatur. Chronik und Testimonium einer tragischen Menschenrechtsbewegung, in literarischen Skizzen, Essays, Bekenntnissen und Reflexionen, (Simfonia libertăţii. Rezistenţa împotriva dictaturii Ceauşescu. Cronică şi depoziţie asupra unei tragice mişcări pentru drepturile omului, în schiţe literare, eseuri, mărturii şi reflecţii), Verlag J.H. Röll, Dettelbach 2008] acesta descrie motivele care l-au determinat să-şi asume riscul, de a se angaja în această acţiune.

Vorbindu-ne despre aceste motive, Gibson a precizat: „Motivele sint complexe si au fost descrise in carte mea Sinfonia Libertatii deferenciat si in detaliu. Desigur motiviul principal a fost de tip profan - emigrarea familiei. Aveam deja de doi ani actele depuse pentru plecarea definitivă în Germania, obţinînd aşa-numitele formulare mari. Fiind reţinut din motive obscure, m-am gîndit să forţez emigrarea şi prin SLMOR, care – inainte de a fi constituit – si in ochii mei aparea ca un instrument pentru atingearea unui scop.

Totuşi SLOMR-ul timişorean a fost de la bun început o mişcare de opoziţie ai cărei membri s-au recrutat dintr-un nucleu dizident, acea structura OTB, organizaţia Timişoara Banat, care exista clandestin de doi ani şi se manifesta critic în frunte cu medicul Fenelon Sacerdoteanu.

Cu formarea SLOMRului timisorean in primele zile din aprilie 1979 s-a nascut si o viziunea a unei miscari umanitare de opoziţie mai mari."

Gibson, care încercase să semneze şi apelul lansat în 1977 de către Paul Goma, devenise imediat un client al Securităţii. În acelaşi timp a fost supus unui filaj susţinut din partea poliţiei politice care îl considera un element anarhic şi destabilizator. Pe data de 6 aprilie 1979 fusese condamnat la 6 luni de închisoare pentru înfiinţarea unei organizaţii anarhice. Sentinţa s-a pronunţat în baza decretului de tristă amintire, 153 din 1970.

Este greu de apreciat cîţi simpatizanţi va fi avut SLOMR-ul supus unor represalii poliţieneşti extrem de dure. Cazul sindicalistului Vasile Paraschiv, arestat şi bătut, este poate cel mai cunoscut. Pînă astăzi nu se ştie nimic despre identitatea lui Virgil Chender care anunţase în 1979 că ar fi strîns la Sighişoara 1200 de semnături ale unor persoane care ar fi aderat la SLOMR. A fost oare vorba despre o subtilă manipulare a opiniei publice de către un simpatizant clandestin? Sau a fost o încercare a poliţiei politice de a compromite SLOMR-ul prin punerea în circulaţie a unor informaţii false? La aceste întrebări se va găsi poate cîndva un răspuns în arhivele Securităţii.

Cert este că fondatorii SLOMR, Ionel Cană, Gheorghe Braşoveanu şi Nicolae Dascălu fuseseră arestaţi, de-asemenea jurnalista Carmen Popescu. Apoi şi Carl Gibson care afirmă că şi-a asumat conştient riscul pierderii libertăţii, fiindcă:

„Fără libertate nu merge nimic. Şi fără libertate omul nu este om."

Dispersînd anumite mistificări postcomuniste legate de amploarea opoziţiei din perioada ceauşistă, cunoscutul dizident Gabriel Andreescu ţine să precizeze necesitatea unor diferenţieri între rezistenţă şi revoltă. În opinia lui Andreescu, SLOMR-ul a constituit o formă de rezistenţă colectivă, care a fost rapid anihilată de poliţia politică a regimului.

Autor: William Totok

Editor: Alina Kühnel