1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Învăţământ, educaţie, mentalitate

George Arun7 noiembrie 2013

Cel mai mare rău pe care îl face învăţămîntul românesc este că nu îl ajută pe elev să îşi descopere vocaţia şi să şi-o urmeze.

https://p.dw.com/p/1ADT5
Imagine: Peter Atkins - Fotolia.com

Săptămîna trecută cîteva sute de membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt (FSLI) au pichetat timp de trei zile sediile Guvernului şi al USL, solicitînd în primul rînd alocarea a 6% din PIB pentru educaţie. Miercuri, 6 noiembrie, peste 5.000 de membri ai federaţiei au participat la un miting în faţa Guvernului, urmat de un marş pînă la Palatul Parlamentului. "Şcoala n-are rost, guvernul te vrea prost!", "Noi v-am votat, voi ne-aţi trădat!", au scandat profesorii, printre alte lozinci împotriva guvernului.

Pe lîngă alocarea a 6% din PIB pentru educaţie, cadrele didactice mai solicită: modificarea Legii educaţiei, inclusiv a statutului personalului didactic; aplicarea prevederilor legii privind stimularea achiziţionării de cărţi sau programe educaţionale pe suport electronic; reintroducerea sporului de doctorat; posibilitatea pensionării anticipate, cu cel puţin trei ani înaintea împlinirii vîrstei de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei; adoptarea unei legi prin care salariile profesorilor debutanţi să se majoreze cu 50%; depolitizarea învăţămîntului; regîndirea programelor şcolare în sensul de a se muta accentul de pe latura informativă pe cea formativă.

Să spunem dintru început că revendicările cadrelor didactice sînt justificate şi că învăţămîntul românesc a fost subfinanţat de toate guvernele. Dar problemele sistemului de educaţie din România sînt mult mai multe şi mai adînci decît cele cuprinse în lista de revendicări. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că "poziţia sindicatelor este una corectă" şi că "sunt foarte multe subiecte care de-a lungul timpului au fost amînate, neglijate, nediscutate." El a adăugat că speră să se găsească o formulă pe care să o agreeze şi cadrele didactice şi ministerul "pentru lunile care urmează şi, de ce nu, şi pentru anii care urmează."

A spera la o formulă convenabilă pe termen scurt e tot ceea ce poate gîndi ministrul Educaţiei în acest moment. Or, sistemul nostru educaţional are nevoie, dincolo de bani, de o reformă radicală care să schimbe mentalitatea dascălilor, a elevilor, a părinţilor. O astfel de reformă este adevărat că şi-ar putea arăta roadele abia peste zece-cincisprezece ani, însă amînarea ei ne scufundă şi mai mult în alfabetizarea mecanică pe care o trăim acum.

De ce "alfabetizare mecanică"? Pentru că în sistemul nostru de educaţie mulţi dintre dascăli, secondaţi de părinţi, inhibă curiozitatea copiilor prin diverse canoane de genul: "Aşa e corect, pentru că aşa scrie la carte"; "Regulile trebuie respectate, nu comentate". Părinţii îşi doresc cu tot dinadinsul ca odraslele lor să ajungă pe podiumul premianţilor încă din primele clase, fără să-şi pună problema dacă aceşti copii înţeleg ceea ce reproduc mecanic, şi mai ales dacă le place ceea ce li se dă de-a gata.

Academicianul Solomon Marcus, care s-a preocupat permanent şi cu însufleţire de procesul educaţiei, spunea recent: "Trebuie să înţelegem bine relaţia dintre competiţie şi educaţie. Scopul în educaţie nu e să fii primul, scopul este să ajungi la o ocupaţie în care poţi să dai un randament bun. Asta nu se întîmplă în şcoala românească. Latura competiţională strică lucrurile. Accentul nu mai cade pe scopul suprem al educaţiei." (Realitatea tv.)

Cele spuse de profesorul Solomon Marcus sînt confirmate şi pe piaţa muncii, unde nenumăraţi tineri care au absolvit o facultate lucrează în cu totul alte domenii decît cele pentru care s-au pregătit. Cel mai mare rău pe care îl face învăţămîntul românesc este că nu îl ajută pe elev să îşi descopere vocaţia şi să şi-o urmeze. Canoanele sistemului nostru educaţional îi răpesc elevului dreptul de a eşua, pînă ce acesta îşi va găsi drumul.