1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Între litera şi spiritul Constituţiei

Horaţiu Pepine29 octombrie 2012

Potrivit preşedintelui PNL, Crin Antonescu, suspendarea preşedintelui Traian Băsescu ar putea fi reeditată dacă acesta din urmă va ignora, după alegerile din decembrie, majoritatea parlamentară.

https://p.dw.com/p/16Yo3
Liderul PNL Crin Antonescu, aici în postura de scurtă durată de preşedinte interimar al României
Liderul PNL Crin Antonescu, aici în postura de scurtă durată de preşedinte interimar al RomânieiImagine: Reuters

Subiectul atinge resorturi politice delicate, dar mai înainte de toate el ar trebui să primească o clarificare teoretică. Se ştie că lupta politică se dă de multe ori în teritoriul nedefinit dintre ceea ce este litera şi si ceea ce este spiritul Constituţiei. O lege nu este întotdeauna perfect determinată şi are uneori nevoie, în procesul aplicării, ei de o laborioasă interpretare.

Are dreptul preşedintele să-l desemneze pe primul ministru, ignorând opinia majorităţii constituite? Preşedintele Traian Băsescu a creat un precedent în toamna lui 2009, atunci când a numit succesiv două persoane fără nici o legătură cu majoritatea din parlament. Constituţia nu spune de câte ori poate încerca preşedintele, aşa încât jocul desemnării ar fi putut, teoretic, să continue la nesfârşit. Constituţia spune doar că parlamentul poate fi dizolvat abia după două tentative eşuate, dar nu îl obligă pe preşedinte să facă acest lucru.

Prin urmare dacă admitem că preşedintele Traian Băsescu a avut dreptate în 2009, atunci ar trebui să admitem că el ar fi putut să numească, în deplină legitimitate, 10,15, 30 de prim-miniştri la rând. Nu ar exista limită legală. Un an întreg activitatea parlamentului s-ar fi rezumat la respingerea propunerilor preşedintelui.

Este clar aşadar că acest tip de a citi Constituţia duce într-o tristă fundătură : preşedintele numeşte câţi prim-miniştri doreşte şi dizolvă parlamentul numai dacă el consideră că este necesar. Cei care au susţinut cu aplomb şi cu oarecare disperare politică că preşedintele nu este un notar care înregistrează actele majorităţii parlamentare, ar trebui să-şi asume integral aceste consecinţe. Ar trebui să declare răspicat că asumă instituirea unui soi de autocraţie.

Preşedintele Traian Băsescu a depăşit deja două tentative de suspendare din funcţia supremă
Preşedintele Traian Băsescu a depăşit deja două tentative de suspendare din funcţia supremăImagine: picture-alliance/dpa

Discuţia nu ar trebui să se poarte în aceşti termeni maximali. Preşedintele nu este un notar, cu siguranţă, dar el nu este nici un autocrat. Spiritul Constituţiei interzice acest lucru prin simplul fapt că prevede posibilitatea ca Parlamentul să-l suspende pe preşedinte. Nu este o invenţie a USL, ci un articol dezbătut îndelung în Constituanta din 1990-1991.

În cazul acesta al desemnării prim-ministrului, pare limpede că preşedintele Traian Băsescu şi partizanii săi s-au aflat în eroare. Dar ar trebui să admitem cu toţii că interpretările date unei legi sau a Constituţiei înseşi, nu sunt numai un act de cunoaştere, ci sunt adesea şi un act de voinţă politică. Altfel spus, interpretarea nu duce neapărat la o singură soluţie valabilă, iar alegerea unei variante este o opţiune politică. De exemplu, în cazul participării la reuniunile Consiliului European, Constituţia nu oferă o singură cale, ci mai multe, dar Curtea Constituţională a optat pentru o soluţie care consolidează prezidenţialismul. Afirmând fără echivoc că preşedintele este acela chemat să participe la Consiliu, CC se îndreaptă vertiginos către modelul francez. Dimpotrivă USL, insistând pe prerogativele primului ministru, optează pentru un sistem parlamentar mai apropiat de monarhiile constituţionale sau de modele ca Germania sau Italia.

Diferenţele acestea între ceea ce este cunoaştere obiectivă şi ceea ce este voinţă politică subiectivă ar trebui să fie semnalate pentru toată lumea. Opinia publică ar trebui să fie prevenită când asistă la o clarificare justă a textului constituţional şi când e vorba de o opţiune politică subiectivă, deoarece politicienii sunt tentaţi să abuzeze.